Centrul „Biblioteca” este spațiul în care copiii își exersează
limbajul sub toate aspectele sale (vocabular, gramatica, sintaxa, înțelegerea
mesajului) în timp ce comunică (verbal și nonverbal) sau asimilează limbajul
scris. Deși se adresează preponderent domeniului DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ȘI
COMUNICĂRII, prin sarcinile formulate în acest centru, contribuțiile asupra
dezvoltării globale sunt multiple și pot include: dezvoltarea motricității
fine, dezvoltarea abilităților de interacțiune cu copiii de vârstă apropiată,
promovarea sănătății și nutriției, ca și exersarea unor capacități și atitudini
în învățare (curiozitate și interes, inițiativă, persistenta în activitate,
creativitate).
Centrul „Biblioteca” trebuie să fie de dimensiuni medii, dotat cu
perne, covoare, scaune, o masă de scris și desenat unde copiii pot
scrie felicitări sau chiar cărți. Așezate ordonat pe rafturi, cărțile trebuie
expuse, astfel încât copiii să le găsească cu ușurință, să aibă acces la ele și
să-și poată alege una la care să privească în liniște, așezați pe covor. Pentru
a-i stimula pentru citit și scris, centrul „Biblioteca” poate fi decorat cu
diverse forme ale cuvântului scris sau tipărit, căci imaginile și cuvintele
ajută copilul de toate vârstele să înceapă să înțeleagă importanța scrisului și
cititului. Alături de cărți, educatorul poate îmbogăți Centrul cu alte
materiale: litere din autocolant, litere decupate din ziare, reviste, ambalaje
pe care copiii le decupează și formează silabe sau cuvinte. În acest Centru
copilul are la îndemână o mulțime de creioane, carioci, hârtie liniată și
neliniată. Prin selectarea atenta a unor specii literare și a instrumentelor de
scris, educatorul pregătește terenul pentru o utilizare activă a limbajului.
În acest Centru copiii creează povesti cu ajutorul marionetelor și
a păpușilor pe degete care pot fi înregistrate și apoi audiate cu toată grupa.
La masa de confecționat cărți, copiii desenează, scriu dar mai ales, dictează
educatoarei întâmplări, povești, despre familiile lor sau despre ei. Copiii
autori își pot prezenta propria carte grupului, înainte ca aceasta sa fie
inclusă în colecția bibliotecii.
Copiii creează texte pe care educatoarea la început le notează,
apoi, pe măsura ce ii stimulează sa-și exprime ideile, le oferă posibilitatea
să le scrie singuri, prin copiere, cu litere de tipar sau la tabla magnetica. Învățarea scrisului se face spontan, ca răspuns la
întrebările ce provin din necesitățile reale ale copilului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu